Știri

Exotism și siguranță – McLaren 675LT MSO Gulf și „MUM BUTTON”

Cel mai probabil proprietarul unicatului McLaren 675LT Striking Gulf Racing, un tribut adus modelului McLaren F1 GTR ‘Longtail’ din 1997 al echipei Gulf-Davidoff GTC va avea nevoie de noul „MUM BUTTON” de la Renault pentru a fi siguri că cei de la bord sunt ok…

Schema de culori a celor de la Gulf Racing este una dintre cele mai ușor de recunoscut pentru fanii motorsport – albastrul special combinat cu portocaliul fiind purtat de nume ilustre precum Porsche 917, Ford GT sau McLaren F1 GTR “Longtail.” Ultimul a servit drept sursă de inspirație pentru acest McLaren 675LT unicat – proiect care aparent a necesitat peste 1000 de ore de lucru din partea specialiștilor de la McLaren MSO (McLaren Special Operations) și este aproape identic în cele mai mici detalii cu modelul de curse care a servit drept sursă de inspirație.


În schimb, „MUM BUTTON”, parte a unei noi campanii de siguranță de la Renault, va fi cu mult mai accesibil – fiind vorba despre un buton fizic conectat la o aplicație pentru smartphone, ce permite utilizatorului să trimită un mesaj la un număr predefinit. Mai exact, acesta va servi drept cel mai eficient mod pentru un tânăr șofer să-și anunțe părinții că a ajuns teafăr la destinație. Butonul este conectat la telefonul utilizatorului prin Bluetooth și se leagă la aplicația „MUM BUTTON”, disponibilă pentru telefoanele cu Android sau iOS – el este în plus adaptabil la orice tip de autovehicul, și poate fi setat înainte de fiecare călătorie cu un mesaj prestabilit, care va fi transmis cu o simplă atingere la numărul ales drept destinatar.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE