Știri Tehnologie Video

(Video) Electro-motorsport: 620R, Giulia ETCR, Nexo

Electro-motorsport: 620R, Giulia ETCR, Nexo

McLaren nu este chiar electro-motorsport, însă nu puteam trece cu vederea noua ediție limitată 620R. În schimb, echipa de curse Romeo Ferraris a transformat Alfa Romeo Giulia într-un bolid electric dedicat noii serii ETCR, ce va debuta în 2020. Hyundai a stabilit un nou record de distanță cu Nexo, iar Jaguar a îmbunătățit subtil I-Pace.

Noua serie limitată este cu adevărat o ediție specială: McLaren a dezvoltat noul model pornind de la automobilul de curse 570S GT4, însă 620R poate fi condus pe drumurile publice. Astfel, în ciuda unui an foarte ocupat (Elva, GT, 600LT Spider, Senna GTR), 2019 nu se încheie încă pentru constructorul britanic – iar McLaren Sports Series își primește modelul de top. 620R este o versiune „hardcore” a modelului 570S cu ADN de 570S GT4, coupé-ul având o producție limitată la doar 350 de exemplare.

Electro-motorsport: 620R, Giulia ETCR, Nexo

Sub capotă se regăsește deja familiarul V8 twin-turbo de 3,8 litri – acesta dezvoltă în această versiune 620 CP / 620 Nm – cu 50 CP și 20 Nm mai mult decât un 570S standard. De acum sprintul la 100 km/h va fi cu trei zecimi de secundă mai rapid – 2,9 secunde, iar parcursul până la 200 km/h are parte de o îmbunătățire drastică: de la 9,5 la doar 8,1 secunde. În schimb, datorită modificărilor aerodinamice ce favorizează accelerările în forță, viteza maximă a scăzut de la 328 la 322 km/h. Performanțele mai bune se datorează cumulului obișnuit de factori – puterea crescută, aerodinamica modificată și o reducerea masei (minus 31 kg, greutate la gol de 1282 kg).

Electro-motorsport: 620R, Giulia ETCR, Nexo

Dacă clientul dorește să se întoarcă pe circuit, McLaren permite renunțarea la gumele semi-slick de la Pirelli pentru unele dedicate automobilelor de curse, constructorul anunțând că este pentru prima oară când este posibil, fără modificări suplimentare, pentru jante de 19/20 inch (față/spate). În plus, pachetul aerodinamic revizuit adaugă și o imensă aripă deportantă ajustabilă care își aduce aportul la cele 185 kg de apăsare la 250 km/h. La interior atmosfera racing este omniprezentă – scaune din fibră de carbon cu centuri în șase puncte, mânerele au fost înlocuite cu „panglici” textile, sistem McLaren Track Telemetry cu trei camere, etc. Producția va demara în ianuarie, prețul de pornire fiind de 250.000 £, acasă în Marea Britanie.

Echipa de curse Romeo Ferraris, originară din Monza, a dezvăluit recent cum va arăta prima Alfa Romeo Giulia EV. Aceasta va fi de fapt o versiune specială, dedicată viitoarei serii ETCR – pregătită să debuteze cu modele de producție transformate în bolizi de curse complet electric, din 2020. Romeo Ferraris este prima echipă neoficială care își anunță participarea în ETCR, unde vor mai concura și modele oficiale de la Cupra sau Hyundai. Conform regulilor în vigoare, competitorii trebuie să folosească modele cu patru sau cinci uși, dotate cu motoare electrice de maxim 500 kW (671 CP), acumulatori de 65 kWh și transmisii cu o singură treaptă care direcționează puterea către puntea spate.

Constructorul sud-coreean Hyundai continuă să ne demonstreze beneficiile modelului său dotat cu propulsie tip pilă de combustibil (FCEV) – Nexo a doborât un nou record pentru distanța parcursă de vehiculele alimentate cu hidrogen. Condus din spatele volanului de Bertrand Piccard, aeronaut francez și președintele Solar Impulse Foundation, automobilul a parcurs 778 km cu un singur plin de combustibil. Foarte interesant, pe parcurs, Nexo a purificat 404,6 kL de aer – același volum utilizat de 23 de adulți pe parcursul unei singure zile.

Electro-motorsport: 620R, Giulia ETCR, Nexo

Jaguar a inițiat o campanie de îmbunătățiri de software pentru primul său model electric – I-Pace. Deținătorii SUV-ului vor putea efectua o vizită gratuită la propriul dealer pentru o serie de îmbunătățiri. Printre ele se va regăsi o extindere a autonomiei maxime cu 19 km, alături de modificări ale managementului bateriei, sistemului termal, sau a cuplului AWD. În plus, acest pachet include și posibilitatea efectuării de noi îmbunătățiri OTA (over-the-air) în viitor, deblocând mai multe module pentru acest tip de operațiune.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE