Știri Tehnologie Video

(Video) e-Expert sau Vivaro-e, PSA tot vrea electrificare

e-Expert sau Vivaro-e, PSA tot vrea electrificare

Astăzi discutăm despre electrificare, cu Peugeot și al său e-Expert, dar și cu Opel Vivaro-e sau viitorul Citroen Jumpy pe baterii. VW a livrat deja 100.000 de unități e-Golf, iar Audi face deja primele schimbări pe modelul e-tron.

Am mai discutat de curând despre planurile PSA de electrificare a gamei sale comerciale, iar acum revenim cu câteva detalii și, mai ales, poze oficiale cu modelele în chestiune: e-Expert de la Peugeot, Opel Vivaro-e sau Citroen Jumpy în format Ë-Comfort. Datele tehnice se păstrează – toate trei modelele au fost dezvoltate pe baza arhitecturii modulare și multi-energie EMP2, astfel încât ele împart cele două versiuni de baterii. De bază va fi soluția cu acumulatori de 50 kWh (autonomie 200 km, WLTP), urmată de varianta de 75 kWh, care va permite o autonomie de aproximativ 300 km.

e-Expert sau Vivaro-e, PSA tot vrea electrificare

Știm deja mai multe despre Vivaro-e, versiunea Opel urmând să intre pe piață din 2020 – și va fi urmată din 2021 de modelul Opel Combo-e. „Opel își electrifică autovehiculele. Toate modelele Opel vor fi electrificate până în 2024”, a declarat Michael Lohscheller, CEO-ul Opel, „clienții vor putea alege o variantă electrică a fiecărui model. Autovehiculele comerciale ușoare electrificate vor avea o importanță majoră în special pentru distribuția „pe ultimul kilometru” în mediul urban, de exemplu pentru transportul de persoane sau ca autovehicule utilitare pentru distribuția mărfurilor …iar versiunile electrificate ale modelelor Opel Combo Life, Combo Cargo și Zafira Life vor fi lansate în 2021.” Autovehiculul comercial ușor multifuncțional, aflat la a treia generație, este disponibil acum cu trei lungimi (4,60 metri, 4,95 metri și 5,30 metri). În comparație cu modelul anterior, acesta are o sarcină utilă mai mică cu 200 kg (până la 1.400 kg), dar poate tracta cu o jumătate de tonă mai mult (sarcină de remorcare de până la 2.500 kg).

VW a livrat, în cadrul unui eveniment la Gläserne Manufaktur Dresden, unitatea e-Golf cu numărul 100.000. Acesta a fost doar al doilea model complet electric al mărcii, lansat în 2014 alături de e-up! Modelul e-Golf are un motor electric de 100 kW și o autonomie WLTP de până la 230 km.

Audi a decis să îmbunătățească noul său SUV complet electric e-tron, aducând câteva modificări tehnice menite să-i sporească eficiența și introducând pachetul dinamic S line. Noul e-tron Sportback a fost dezvăluit în California, în timpul LA Auto Show, însă SUV-ul e-tron are și el parte de atenția constructorului. Astfel, Audi e-tron 55 quattro are o nouă valoare WLTP a parcursului maxim cu o singură încărcare – 436 km (+25 km). În plus, amatorii de parcursuri dinamice pot alege pachetul opțional S line, care include – printre altele – noi jante de 20 inch și suspensie pneumatică sport.

Odată cu lansarea pe piață a noului e-tron Sportback, Audi va introduce și versiunea e-tron 50 quattro. Ambele modele vor avea parte de 230 kW și 540 Nm, acumulatorii coborând de la 95 kWh (86,5 kWh net) la 71 kWh (64,7 kWh net). Astfel, sistemul este cu 120 kg mai ușor decât pe versiunea e-tron 55, SUV-ul sau Sportback-ul ajungând la 100 km/h în 6,8 secunde și la o viteză maximă de 190 km/h. Autonomia va fi de până la 336 km WLTP, respectiv 347 km pentru Sportback. Prețurile în Germania pornesc de la €69.100 / €71.350 pentru Sportback. 

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE