Moto Motorsport Știri

DUNLOP și HONDA au inversat rolurile între starul de la ISLE OF MAN TT și un dublu campion din BTCC

Dunlop Honda 1

Ce se întâmplă atunci când inversezi rolurile a doi piloți de top – unul devenit legendă prin cele 23 de victorii în cea mai dificilă cursă moto din lume, iar celălalt de două ori campion în British Touring Car Championship – și îi pui să alerge fiecare pe bolidul celuilalt? Exact asta au făcut Dunlop și Honda, pe un circuit scoțian, atunci când l-au urcat pe John McGuinness la volanul Halfords Yuasa Racing Honda Civic Type R, pilotată de obicei de Gordon Shedden în BTCC, iar pe Shedden l-au pus la comenzile motocicletei Honda CBR1000RR Fireblade SP cu care McGuinness aleargă la Isle of Man TT!

Dunlop Honda 2

Talentul unui pilot răzbate dincolo de cursele cu care este obișnuit, iar dovezile în acest sens sunt fiecare dintre aceste switch-uri realizate în motorsport-ul internațional. Am mai văzut piloți de Formula 1 în WRC și invers, dar în acele cazuri, piloții respectivi treceau de pe 4 roți pe 4 roți. De această dată, cei doi eroi britanici au trebuit să se obișnuiască cu condiții diferite de rulare. La o primă vedere, ai spune că diferența între mașină și motocicletă este dată de cele două roți plus/minus! În principiu, aceasta este baza diferențelor de pilotare, pentru că roțile sunt singurele care asigură legătura între bolid și asfalt. Prin urmare, în această ecuație care a trebuit să fie rezolvată de John și Gordon, cel mai important rol l-au avut pneurile. Atât Fireblade, cât și Type R, evoluează pe slick-uri, dar aceasta este singura asemănare între cele două. În cazul motocicletei, pata de contact dintre pneu și asfalt este mult mai mică, de mărimea unei cărți de credit. De asemenea, această pată de contact „se mișcă” din centrul pneului pe părțile laterale atunci când motocicleta este în viraj. De asemenea, raportul putere / greutate este cu mult diferit: fiecare CP al motocicletei are de „transportat” 1 kg, în timp ce la mașină pentru fiecare CP sunt 4 kg. Acest lucru conduce la accelerații, reprize, dar și timpi de frânare mult diferite. În fine, detaliile legate de toate aceste diferențe pot fi dezbătute îndelung, dar mult mai interesantă este întreaga experiență, pe care o puteți urmări în video-ul de mai jos.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE