Test-drive Teste

Dacia Dokker

IMG_8011

Dokker dovedește din nou că Dacia a devenit o marcă globală. În lume există mulți întreprinzători modești care își folosesc mașina deopotrivă pentru a munci cu ea, dar și pentru a-și transporta neamurile atunci când este nevoie. Dacă măcar o mică parte din aceștia își vor permite să plătească în jur de 10.000 de euro, succesul lui Dokker e asigurat.

Text: Dan Athanasiu

A fost lansată Dacia Dok­ker! Rețeta sa e deja cla­sică: se alege un segment de piață care are potențial de creștere în următorii ani și se proiectează o mașină modernă, dar cu soluții tehnice îndelung probate în timp. Rezultă un vehicul care arată contemporan și care nu le poate crea surprize neplăcute la nivel de fiabilitate utilizatorilor săi. Așa s-au remarcat până acum Logan & Co. și Duster. Dokker este însă mai aproape de noul Lodgy decât de Logan, dar, cu toate acestea, cele două modele nu-și fac concurență. Spre deosebire de Lodgy, Dokker e un vehicul mult mai practic, neavând sisteme auxiliare prea multe.
Pe scurt, este vorba despre un vehicul comercial în două versiuni: una pentru transport marfă și alta pentru transportul a cinci persoane. Ca dimensiuni și destinație, acesta se încadrează perfect în segmentul lui Renault Kangoo (și, mai puțin cunoscut în România, Nissan NV200). Cu excepția grupurilor motopropulsoare care, pe alocuri, sunt comune, nu prea mai există asemănări la trenul de rulare, caroserie, echipare și prețuri. Drept urmare, Dokker va avea proprii cumpărători. Cumpărători care nu fac mofturi din cauză că nu au climatizare automată, reglaj electric al scaunelor și felurite sisteme sofisticate de siguranță și confort. De asemenea, nu va avea nici măcar opțional șapte locuri, pentru a nu intra pe teritoriul fratelui său marocan, Lodgy.
Așa că, după ce v-ați urcat pe canapeaua din spate prin cele două uși laterale culisante, cu adevărat foarte largi, vă veți simți mai degrabă ca într-un autocar foarte spațios decât ca într-un autoturism, fie el și unul încăpător, de clasă superioară. Pe alocuri, capitonajele din plastic alternează cu tabla neacoperită, dar ce mai contează când poți călători împreună cu aproape un metru cub de bagaje. O surpriză a fost să constatăm că toate cele trei locuri din spate au suporturi Isofix. Lipsesc geamurile culisante în această zonă, însă, dacă vă consolează, aflați că niciun alt constructor nu oferă așa ceva pe ușile culisante. Portbagajul, detaliu pe care mizează foarte mult vânzătorii Dacia, este perfect plan pe o suprafață de 1,15 x 1,15 m, iar dacă bancheta este ridicată, lungimea utilă crește până la 1,6 m, sau, altfel exprimat, capacitatea ajunge la 3000 l. Atenție însă în cazul versiunilor pentru transport persoane, sarcina utilă e de doar 600 kg, o valoare nu tocmai mare. Foarte mare și confortabilă este în schimb deschiderea ușilor din spate. Asemenea lui Logan MCV, și aici ușile batante sunt asimetrice, având și posibilitatea deschiderii la 180 de grade. Nu există opțiunea hayonului, ceea ce nu este neapărat un minus, știute fiind deficiențele acelei soluții. În fine, dacă tot mai aveți de cărat și alte lucruri, puteți folosi portbagajul de pe acoperiș sau puteți apela la o remorcă.
Pe locurile din față, veți simți din prima clipă că vă aflați într-o Dacia produsă de grupul Renault-Nissan. Din nu știu din ce motive, francezii consideră că avem șezutul mic și coapse scurte. Volanul se poate regla după dorința șoferului, iar pe planșa de bord nu prea sunt multe butoane. Totul e cât se poate simplist. Există însă buzunare peste tot, în uși, inclusiv în cele culisante, deasupra bordului și deasupra parbrizului, atât de multe, încât, dacă nu ești ordonat, poți rătăci ușor chiar și obiecte ceva mai mari. O frumoasă surpriză a fost Media Nav, un sistem intâlnit prima dată pe Lodgy, compus din touch­screen de 18 cm, cu navigație și sistem audio, acesta din urmă având mai multe intrări și bluetooth.
Chiar și în lipsa unui capitonaj interior integral, nivelul de zgomot interior este foarte coborât, pasagerii putând comunica ușor chiar și la viteze de autostradă. Caroseria în sine e bine rigidizată și nu dă naștere la vibrații supărătoare. Ca dotări extra preț, mai enumerăm senzorul de parcare din spate, geamurile și oglinzile electrice, sistemul de aer condiționat, un limitator de viteză pentru cei care vor să respecte limi­tele legale și cam atât.
Un alt lucru mai rar întâlnit în clasa sa sunt arcurile elicoidale la puntea spate. Comparativ cu cele parabolice, acestea ocupă mai mult din spațiul interior, însă contribuie la o ținută de drum și un confort (inclusiv fonic) mai bune. Nu am avut ocazia să conduc un Dokker prin gropile șoselei dintre Pitești și Mioveni, însă am primit spre încercare și o variantă de marfă umplută cu 350 kg de lest. Concluzia a fost că Dokker are un comportament la fel de sănătos chiar și când este încărcat. De asemenea, deși neoficial, pentru astfel de arcuri există o sumedenie de accesorii din cauciuc care permit transportul unor sarcini mai mari decât cele oferite de constructorul mașinii. Cu ampatametul mai scurt decât MCV, Dokker are și o manevrabilitate mai bună în spații strâmte, iar garda la sol de aproape 19 cm îi permite să meargă și pe drumuri nepavate.
Odată stabilită destinația noilor Dokker, nu a fost prea greu ca proiectanții să aleagă patru motoare din producția Renault. Pentru versiunea de bază este propus un clasic pe benzină, 1.6 MPI de 85 CP, care își face treaba decent. Tot pe benzină, dar cu injecție directă și turbocompresor există un motor de 1,2 l , simbolizat Tce. În ciuda cilindreei mici, acesta tinde să se comporte ca un diesel, iar nivelul cuplului maxim se întinde pe un palier între 2000 și 4000 rpm. În fine, pentru amatorii de motorină, Renault pune la dispoziție arhicunoscutul 1.5 dCi în două variante, de 75 și 90 CP, Dacia anunțând pentru acestea două consumuri de numai 4,5 l/100 km în ciclu mixt. În toate cazurile, motoarele sunt cuplate la o cutie manuală cu cinci trepte. Pentru sarcini parțiale și circulație preponderent urbană, motoarele de 75 și 85 CP sunt numai bune, însă, dacă trebuie parcurse trasee pe distanțe lungi sau cu mașina încărcată la maximum, celelalte două vor munci și ele din plin.
Ciudată mai e globalizarea! Dokker este considerat o mașină românească, însă e produsă într-o uzină marocană a grupului Renault-Nissan din Tanger, din componente europene. Ne mai leagă pe noi, românii, ceva de noul model Dacia?




PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE