Magazin Știri Video

(Video) Chiron e Noire, Phantom devine Red

Chiron e Noire, Phantom devine Red

De obicei Phantom(ele) sunt cele întunecate, însă de această dată Bugatti Chiron a devenit Noire. Iar Rolls-Royce Red Phantom este cât se poate de „stacojiu”. Nici o problemă, deoarece Ford a trimis de 1 decembrie primele Puma în lume.

De Ziua Națională a României, primele unități Ford Puma produse la Craiova și-au început călătoria către piețele europene, constructorul american încărcând primul său tren cu noul crossover. Producătorul a demarat construcția noului Puma în luna octombrie 2019, lansarea comercială urmând să demareze din luna ianuarie 2020. Și interesul pentru acest model pare suficient de mare pentru ca Ford să introducă al treilea schimb la Fabrica de Vehicule din Craiova.

Bugatti pare să fi fost inspirat de atenția de care s-a bucurat unicatul său „La Vioture Noire”, drept pentru care a creat două noi ediții speciale asemănătoare pentru modelul Chiron: „Noire Sportive” și „Noire Élégance”. Nu sunt chiar la fel cu Type 57 SC Atlantic, însă par pregătite să devină la rândul lor modele de colecție. Cele două Chiron Noire au variații pe aceeași temă – Chiron Noire Élégance merge pe ideea de fibră de carbon expusă, de culoare neagră, în timp ce Chiron Noire Sportive intră în trendul culorilor negre mate. Cele două ediții Chiron Noire vor fi limitate la doar 20 de exemplare, pregătite să intre în producție din al doilea trimetru al anului viitor.

Chiron e Noire, Phantom devine Red

Rolls-Royce joacă totul pe cartea măreției opulenței, prezentând unicatul Red Phantom – un model care celebrează cei 115 ani de măiestrie ai casei din Goodwood prin ajutorul acordat unei cauze nobile. Mai exact, toți banii încasați după acoperirea costurilor de producție merg către fundația „RED” de luptă împotriva virusului SIDA. Cum fiecare Rolls-Royce este unic, Red Phantom este mai unic decât restul datorită culorii speciale Magma Red – există cinci straturi care compun această nuanță, iar cele finale includ și particule fine de cristale pentru un plus de strălucire.

Nici interiorul nu se lasă mai prejos, furnirul finisat manual incluzând un total de șase straturi de lac – iar tapițeria include nu mai puțin de nouă tipuri de piele finisată într-o reușită combinație de Arctic White cu accente Mugello Red. Chiar și fistichiul plafon „Starlight” – ce include 1600 de fire din fibră optică – adoptă aceeași tematică Mugello Red. Evident, automobilul va fi oferit la licitație, prezentarea sa oficială având loc pe 4 decembrie la muzeul „One Thousand” din Miami.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE