Știri

BMW X6 este promovat cu o imagine din România

Promovarea noului BMW X6 debutează cu o campanie outdoor construită pe baza unei fotografii realizate de către un fotograf român, în țară.

P90170933

În luna decembrie, noul BMW X6 a debutat în showroomuri, şi se lansează cu o campanie outdoor care are ca punct central o imagine realizată în România. Acesta marchează o premieră în comunicarea BMW în ţară – prima campanie construită pe baza unui vizual realizat local. Imaginea, plină de forţă, plasează noul model în capătul unui traseu acoperit de zăpadă, cu munţi încercuiţi de nori în fundal. Decorul alb face trimitere la tracţiunea integrală BMW xDrive şi pune în evidenţă culoarea roşie a maşinii. Proiectul OOH este lansat în mai multe spaţii din Bucureşti, imaginea fiind însoţită de mesaje despre atribuitele şi performanţele noului model.

P90170934

Fotografia în cauză a fost realizată de Ciprian Mihai, fotograf al publicației Automarket, dar care în prezent  realizează şedinţe foto în întreaga lume pentru proiecte editoriale sau de publicitate. „Pentru mine, întâi a fost automobilul, apoi aparatul foto. Dar partea bună a fost că am putut să combin pasiunile şi am reuşit să exprim ceea ce îmi place prin fotografie. Am 24 de ani, multe planuri de viitor, dar cel mai important pentru mine e să continui să fac fotografia auto fără compromisuri, să îmi dedic 100% din timp acestui lucru. Este primul proiect de advertising făcut de mine în România, iar asta mă bucură pentru că îmi place să pot face asta aici. Sper la tot mai multe astfel de proiecte“, a explicat Ciprian.

P90170925

„Cred că dintotdeauna ne-am dorit – atât noi, cât şi agenţiile noastre – să avem o campanie mare, pentru un model important, făcută în România. Am reuşit cu campania de lansare a noului BMW X6, care a început deja cu outdoor, urmând ca, în ianuarie devreme, să înceapă şi restul media mixului pregătit pentru lansare“, a declarat Nina Brătfălean, marketing manager BMW Group România.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE