Noutăți

BMW X5 și X6 se dau pe sport cu X5 Special Edition și X6 M Sport Edition

Disponibile în Europa începând cu luna Decembrie, noile serii limitate pentru X5 și X6 aduc un plus de sportivitate tipică mărcii celor două modele SUV de clasă mare.

Noua versiune specială X5 adaugă la echipamentele standard pachetul M Sport, precum și o luxoasă opțiune de tapiserie din piele Dakota la interior – nu vă faceți griji, nu este singura opțiune, deoarece BMW oferă și alternative în Alcantara/piele cu antracit/negru pentru a se combina perfect cu badge-urile M, toate disponibile fără o plată suplimentară. Pentru și mai mult stil, catalogul BMW Individual oferă tapiseria din piele Merino în cinci culori diferite. Pentru un plus de intimitate avem geamuri fumurii, în timp ce șoferul va primi sistemul Multifunctional Instrument Display (nu și dacă ești eco și alegi versiunea PHEV xDrive40e iPerformance) – noua serie fiind disponibilă pentru toate versiunile X5, cu excepția X5 M50d.

Și noul X6 M Sport Edition are parte de același pachet M Sport fără costuri suplimentare, precum și de o atractivă nuanță exterioară Long Beach Blue – însă nonconformiștii pot alege și Mineral White ori Carbon Black, poate considerând că se asortează mai bine cu jantele de 20 inch cu design exclusive pentru X6 M Sport Edition. Clienții pot alege și versiunea opțională de 21 inch pentru a fi siguri că nimeni nu îi va trimite în afara asfaltului vreodată, în timp ce la interior se vor bucura de elementele din fibră de carbon și cele sosite odată cu pachetul M Sport, de menționat fiind că noua versiune poate fi aleasă împreună cu orice model din gama X6, cu excepția X6 M50d.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE