Știri Video

(Video) BMW primăvara, XC și V60 Polestar USA sau Bentayga V8 Design Series

(Video) BMW primăvara, XC și V60 Polestar USA sau Bentayga V8 Design Series

Primăvara a sosit pentru constructorul bavarez cu numeroase măsuri de actualizare a modelelor sale, XC60 și V60 primesc aportul performanțelor Polestar în America, iar Bentley îmbracă noul Bentayga V8 în Design Series.

Primăvara aduce numeroase elemente noi pentru echiparea standard şi opțiunile de personalizare ale modelelor Seria 2 Coupé și Cabriolet, Seria 3 Gran Turismo şi Seria 4, M4 Coupé și Cabriolet. Plus o compoziție BMW Individual nouă, cu dotări M Sport, pentru gama marelui Seria 5. În același timp se lansează pe piață micul și potentul X2 M35i, iar noile Seria 8 Coupé şi X5 au parte de mai multe culori pentru exterior şi variante de piele suplimentare la interior.


Odată cu primăvara 2019, BMW X2 primește o nouă variantă ca vârf de gamă – X2 M35i este un SUV compact dotat cu noul propulsor de 2,0 litri, cu tehnologie M TwinPower Turbo, capabil să dezvolte o putere maximă de 306 CP şi 450 Nm, suficient pentru a ajunge la 100 km/h în doar 5 secunde. În plus, anumite versiuni pe benzină ale modelelor X1 şi X2 – X1 xDrive20i, X2 xDrive20i şi X1 xDrive25i au emisii mai mici, din martie 2019. Ele sunt echipate de acum cu filtru de particule de benzină. Cele mai noi SUV-uri sportive din Bavaria au și prețuri de pornire: X2 M35i pleacă de la 46.500 Euro fără TVA, X3 M este 77.250 Euro fără TVA, iar X4 M pornește de la 78.950 Euro fără TVA.



Polestar, care lucrează la propriile modele electrificate – marele 1 și sedanul EV accesibil 2 – nu uită să se implice și în dezvoltarea pe zona de performanță a modelelor părintelui Volvo. Astfel, în America vor deveni disponibile mai târziu anul acesta noile versiuni plug in hybrid Volvo Polestar Engineered XC60 și V60, ambele având la bord versiunea de motorizare T8 Twin-Engine, la fel ca S60. Sistemul produce 415 CP și 669 Nm (+15 CP și 33 Nm față de T8 standard). Modificările mai includ și adăugarea unui set de jante cu 10 spițe sau a unor elemente subtile de design – evacuări cromate închise la culoare, extensii ale pasajelor roților, și a unor logo-uri Polestar. La interior, specialiștii suedezi propun centuri de culoare galbenă și o nouă ambianță de un gri foarte închis (culoarea cărbunelui).



Bentley a decis că este timpul ca Bentayga V8 să primească o serie de ediții speciale intitulate „V8 Design Series” – toate fiind opera specialiștilor de la Mulliner, atât la exterior cât și la interior. Toate schimbările sunt pur estetice și includ pentru prima oară posibilitatea alegerii unor nuanțe duble la interior. Mulliner adaugă și jantele Design Series Mulliner Paragon ale căror litere B sunt independente de rotație – astfel încât vor rămâne întotdeauna drepte!

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonament ams

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE