Noutăți Tehnică

Bentley trece direct la automatizare „Level 3”

Conform unui nou raport emis de o publicație internațională de renume, CEO-ul Bentley, Wolfgang Duerheimer, a anunțat că marca de lux a concernului german VW va sări în doar doi ani cel puțin o etapă a parcursului autonom, trecând direct la automatizarea automobilelor sale conform Level 3 SAE.

Desigur, nu putem spune despre Bentley – care la fel ca orice altă marcă premium are parte de cele mai noi sisteme de siguranță și asistență a condusului – că are vreun model conform „Level 0”, cel de bază, în care conducătorul auto are în sarcină absolut toate aspectele legate de dinamica și controlul automobilului. Dar este cu siguranță interesant că ei au decis să treacă, conform Automotive News Europe, direct la sisteme de automatizare compatibile Level 3 – adică automatizare condițională. Mai exact, sistemele – denumite generic Automated Driving Systems – vor lua asupra lor sarcina de a conduce dinamic automobilul, însă numai operând elementele de control al accelerării/decelerării și imprimarea direcției, în funcție de mediul înconjurător, cu mențiunea că șoferul trebuie să aibă grijă de toate celelalte aspecte ale condusului dinamic, inclusiv preluarea controlului în caz de pericol.

Conform managerului Bentley, tehnologia este practic aceeași precum cea deja anunțată ca disponibilă de anul viitor (dar și în funcție de legislația fiecărui stat în parte) la bordul limuzinei Audi A8, și va fi disponibilă inițial odată cu apariția unui nou model în gamă, urmând ca apoi să fie adoptată de întreaga gamă în următorii doi ani. Cel mai probabil, este vorba fie despre versiunea convertible a Continental GT, sau chiar de noua generație a limuzinei Flying Spur. Duerheimer a explicat că odată ce tehnologia va deveni disponibilă pe piață, clienții Bentley se vor aștepta practic imediat să fie prezentă și pentru ei, ca măsură a prestigiului mărcii.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE