Știri

Audi A7 este iar cel mai spectaculos model din Ingolstadt

Dacă A8 are cu siguranță statutul de vitrină tehnologică a companiei, la capitolul sportivitate și design a fost întrecută de a doua generație A7 Sportback – cu siguranță unul dintre cele mai frumoase coupe-uri în patru uși din lume.

Cu noi competitori la orizont – precum recentul BMW Seria 6 GT – noul A7 reușește să se mențină în top oferind una dintre cele mai ușor de recunoscut siluete din familia Audi. Constructorul german a fost de multe ori criticat pentru designul conservator iar A7, și într-o măsură mai mică A5 Sportback, este modul lor de a demonstra că pot rămâne inovativi și la capitolul stilistică. Caracteristicile de coupe sunt și ele prezente – capotă a motorului lungă, cu roțile plasate la extreme – dar și cele new age adoptate de curând de Audi, vizibile mai ales în semnătura farurilor și a stopurilor. Primele – în cazul alegerii versiunii medii sau de top de echipare (ce are faruri HD Matrix LED cu Audi laser light), sunt digitalizate, cu 12 segmente luminoase separate ce evocă cifrele binare o și 1. În spate, sub spoilerul retractabil ce apare dincolo de 120 km/h avem noile stopuri îmbinate continuu, formate din 13 segmente verticale – în plus, fanii KITT și David Hasselhoff vor avea un deja vu datorită animațiilor rapide implementate pentru secvența încuiere/descuiere.

În afară de artificiile estetice, A7 este acum de fapt un pic mai scurt decât generația precedentă, cu o lungime de 4969 milimetri și o înălțime de doar 1422 mm. În schimb, interiorul este ceva mai generos cu pasagerii deoarece Audi a reușit să ofere un plus de 21 mm – configurațiile disponibile fiind standard cu cinci locuri sau 2+2. Dacă exteriorul noului A7 este o binevenită schimbare față de standardul impus de noul A8, interiorul este în mod evident inspirat direct de acolo – și ne așteptăm ca și noul A6 să ofere o atmosferă asemănătoare. Nu este de condamnat de această dată – instrumentarul de bord complet digital Audi Virtual Cockpit de generația a doua are un ecran de 12,3 inch, în timp ce pe planșa de bord își au locul încă două ecrane touchscreen, pentru o atmosferă modern-high tech. Primul, cel principal – de 10,1 inch – denumit MMI Touch Response – este dublat de cel pentru HVAC (heating, ventilation, AC), care la nevoie se transformă chiar în tastatură sau pad ce recunoaște scrisul. A7 a fost gândit mai ales pentru sportivitate – cu componente optimizate în această direcție, direcție cu asistare variabilă, rear-wheel steering și sistemul Quattro disponibil opțional cu torque vectoring.

Siguranța de top rămâne o prioritate și aici – computerul central zFAS preluat de la A8 are grijă de cinci radare, cinci camere, 12 senzori ultrasonici și un scanner laser, însă deocamdată nu se știe dacă A7 va prelua sistemul Traffic Jam Pilot ce oferă automatizare Level 3. Are în schimb sistem de comunicare vehicle-to-vehicle (V2V) pentru a discuta cu alte Audi-uri și nu mai puțin de patru sisteme de amortizare – standard, sport, adaptiv și „air suspension”. Inițial, singurul propulsor va sosi sub forma A7 Sportback 55 TFSI – alambicatul nou sistem de notare se traduce prin utilizarea unui V6 turbo de 3 litri și 340 CP cu 500 Nm, legat la tehnologie 48-volt și o baterie LI-Ion pentru capabilități mild hibrid. Folosind o transmisie cu dublu ambreiaj în șapte trepte și sistemul quattro, A7 55 TFSI atinge 100 km/h în 5,3 secunde și este limitat electronic la clasicul barem de 250 km/h.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE