Auto util

4 lucruri pe care trebuie să le știi despre anvelopele de iarnă, sezonul 2017-2018

anvelope de iarna

Primul lucru pe care orice șofer trebuie să îl știe și răspunsul la o întrebare care revine an de an: potrivit legislației rutiere în vigoare, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii de la 1 noiembrie, dar fiecare mașină trebuie echipată cu ele, în condiții de zăpadă, gheață și polei, indiferent de perioada din an.

Cu alte cuvinte, nu este exclus să ai nevoie și vara de sanie, dacă vremea se arată capricioasă sau dacă circuli pe o porțiune de drum acoperită de zăpadă, amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi ajungând până la 1.000 de lei, sau chiar mai mult.

Ce alte informații mai trebuie să cunoști acum, în prag de iarnă?

Cum recunoști anvelopele de iarnă

Știm, pare o informație demnă de ghidul începătorului, dar e bine să clarificăm câteva lucruri. Anvelopele de iarnă sunt cele care au înscrise marcajele M+S, M&S sau M.S sau simbolul iernii (*), au o compoziție a cauciucului complexă, o adâncime a profilului mult mai profundă, însă și costurile sunt ușor mai ridicate față de cele ale pneurilor de vară, cu toate că ofertele pentru anvelope de iarna nu sunt puține și ai de unde alege cea mai convenabilă variantă.

Cum alegi anvelopele de sezon

Pe piață, există și anvelope second hand, însă având în vedere condițiile dificile pe care le presupune condusul pe timp de iarnă, ele nu reprezintă neapărat soluția recomandată. Este indicat să circuli cu anvelope noi, care nu prezintă semne de uzură, alături de cele de iarnă, existând și variantele all seasons (cu marcajul MS), care sunt, la rândul lor, acceptate de lege.

La ce trebuie să fii atent când schimbi cauciucurile

Una dintre greșelile pe care șoferii le observă frecvent, după ce au părăsit stația ITP, este că nu au fost instalate corect capacele roților și nu mai este vizibilă camera de aer a anvelopelor, ceea ce face imposibilă refacerea presiunii și duce rapid la uzură. Acesta este, deci, un detaliu la care trebuie să fii atent, indiferent dacă instalezi cauciucurile de iarnă sau de vară. Prețul pentru înlocuirea anvelopelor poate varia între 50 și 100 lei.

Atenție la anvelopele false

Acestea prezintă abțibilduri din cauciuc, care imită simbolurile de iarnă originale. Nici anvelopele off-road, cramponate, nu sunt cea mai bună idee pentru sezonul rece, acestea nefiind, de fapt, potrivite pentru zăpadă. Pe drumurile înzăpezite, varianta sigură o reprezintă cauciucurile cu lanțuri.

 

Sursa foto: Shutterstock

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE