Mioriţa vs Meşterul Manole2009-10-09 14:16:39

Două opere memorabile ce ne-au marcat copilăria şi bacalaureatul şi care au distrus poporul român sunt astăzi jucate live pe scena României. Până aici nimic nou sub soare. Ştie tot mapamondul că ne decapităm liderii, că ne facem frate şi cu dracul până trecem puntea şi că tot ce construim ziua se dărâmă noaptea.


<br />Anul 2009 ar putea figura uşor în cartea recordurilor vizavi de prostiile pe care le fac românii. Cele politice sunt demne de Mioriţa şi nu vreau să intru în detaliile dezbătute de toate canalele media, dar, când mă gândesc la Meşterul Manole, parcă îl şi văd în postura de şef de şantier pentru infrastructura ce se ridică, pardon se prăbuşeşte sub ochii noştri. Personal, refuz să cred că este un blestem asupra naţiei noastre vizavi de imposibiliatea de a avea căi de deplasare decente şi sigure: canale navigabile, căi ferate sau şosele şi autostrăzi. Ci pun asta mai degrabă pe lipsa de profesionalism a celor din construcţii şi pe contracte date pe sub mână unor executanţi incapabili. Şi am doar câteva exemple, de râs, dar cu consecinţe tragice, ca să nu mai povestim şi despre detaliile financiare. Undeva în negura timpurilor a început construcţia autostrăzii Transilvania. După mulţi ani de la începerea lucrărilor şi aproape 30 km finalizaţi, o bună bucată din autostradă o ia literlamente la vale, deci şi puţinul care s-a făcut s-a dus pe apa sâmbetei. Un alt exemplu este şi podul care leagă cartierul rezidenţial Pipera, din Ilfov, de Capitală. Un pod de doar câteva zeci de metri care trebuia să treacă peste calea ferată. Şi care, bineînţeles, nu a reuşit această performanţă. Practic, el se închidea la nivelul liniilor de înaltă tensiune, pentru că imbecilii care au proiectat lucrarea au făcut măsurătorile înainte ca CFR să înceapă la rândul lor lucrările de consolidare a terasamentului liniei şi care, evident, a devenit mai înalt. Şi, în sfârşit, tot în capitală, sau mai exact în jurul ei, alţi băieţi deştepţi au proiectat podurile peste intersecţii ale liniei de centură cu o bandă pe sens, în timp ce linia de centură are de acum două benzi pentru fiecare sens de mers. Acum, trebuie să înţelegem, greşelile sunt omeneşti, dar ce te faci atunci când nu doar ce este proiectat greşit sau se dărâmă noaptea trebuie refăcut, ci atunci când sub dărâmături sunt prinşi oameni? Este cazul pasajului de la Băneasa, ce pare că nu se mai termină şi unde un mal s-a surpat omorând şi rănind câţiva mumcitori şi, mai nou, aceeaşi veşnică, fantomatică autostradă Transilvania care s-a dărmat iar, dar de data aceasta peste câţiva lucrători, consecinţele fiind tragice. Se pare că uităm sistematic că suntem în secolul XXI, că oamenii au început să zboare în Cosmos ca turişti şi că sunt poduri care traversează mări şi leagă insule şi continente. Mi se pare că, în loc să progresăm, regresăm şi, aşa cum în anii ‘80 ne uitam pe ascuns la video şi vedeam zgârie-norii oraşelor americane şi ne întrebam oare noi când vom avea aşa ceva, aşa ne uităm acum pe Discovery la megastructurile pe care alte state le realizează pentru a-şi face viaţa mai uşoară şi a câştiga bani de pe urma exploatării lor. S-a vehiculat în ultimul timp şi posibilitatea ca în România să se construiască o a doua centrala atomoelectrică şi m-am cutremurat. Dacă şi de acolo se va fura din materiale, s-ar putea ca nu doar unul sau zece oameni să fie sacrificaţi, ci noi toţi. Nu am nimic împotriva unui astfel de proiect, care, teoretic, ne-ar aduce mari beneficii, dar nu vreau să mă gândesc la temelia câtor vile de lux va sta betonul de cea mai bună calitate, destinat protecţiei reactoarelor nucleare.